marți, 12 iunie 2012

Combate Carenta de fier

www.life-care-probio.com

Combate carenta de fier!

Carenta de fier determina anemia feripriva, cea mai frecventa forma de anemie intalnita in practica medicala. Este intalnita la ambele sexe si la toate varstele, dar predomina la femei.
Anemia inseamna scaderea hemoglobinei din sange, iar in acest caz scaderea este datorata cantitatii scazute de fier din organism. Fierul este un factor indispensabil activitatii celulare, el intra in compozitia enzimelor si proteinelor care asigura transportul oxigenului la tesuturi. Fara destul fier, corpul produce eritrocite (globule rosii) mai mici si mai putine. Rezulta o cantitate de hemoglobina mai mica, si un transport insuficient de oxigen la celulele corpului. Toate aceste modificari la nivel celular au rasunet in intreg organismul nostru, cu aparitia semnelor si simptomelor specifice acestei boli:

• astenie, oboseala, cefalee matinala (durere de cap dimineata), acufene (zgomot, vajait in urechi), tulburari de echilibru, ameteli;
• tegumente palide, uscate, par si unghii friabile, incaruntire prematura a parului;
• palpitatii (batai accelerate si neregulate ale inimii), greutate in respiratie aparuta la efort, intepaturi precordiale (in dreptul inimii);
• stomatita si ragade comisurale (infectii si inflamatii la nivelul cavitatii bucale si a buzelor), dureri la nivelul limbii si a faringelui in timpul alimentatiei, datorita atrofiei (degenerarii) papilelor linguale si a mucoasei faringelui;
• alte semne si simptome: tulburari menstruale la femei, infectii repetate datorita scaderii imunitatii, iar in formele foarte severe, disparitia simtului mirosului (ozena) sau aparitia apetitului pentru substante necomestibile: var, pamant (pica).

Deficitul de fier apare in urmatoarele situatii:

• aport insuficient, datorat fie unei diete necorespunzatoare fie unor sindroame de malabsorbtie sau unor boli digestive;
• necesitati crescute de fier, la copiii in crestere, femei insarcinate si care alapteaza;
• sangerari cronice sau repetate, observabile sau care raman mult timp neobservate, din: boli digestive (gastrita, ulcer gastro-duodenal, cancer gastric), boli ginecologice (fibrom uterin, cancer uterin), boli respiratorii (infectii cronice sau cancere), boli renale sau de cai urinare (litiaza renala, cancere).
De aceea, odata diagnosticata anemia feripriva, trebuie depistata si cauza ei.
Regimul alimentar zilnic contine aproximativ 15 mg de fier, dar numai o cantitate mica din acesta este absorbita la nivelul intestinului (5-10%). 
Care sunt sursele principale de fier? Carnea rosie, organele (ficat, rinichi, inima), carnea de pasare si pestele. Drojdia are deasemenea un continut ridicat de fier si cerealele integrale.
O influenta pozitiva asupra absorbtiei fierului din alimente, mai ales din cele de origine vegetala, o are vitamina C.
In schimb, trebuie evitate pe cat posibil sau reduse cantitativ ceaiul negru si cafeaua, care sunt adevarati hoti de fier, legandu-se in intestin de acesta si ingreunand absorbtia lui in organism.
Consumul de alimente bogate in fier si de suplimente de fier pot corecta majoritatea cazurilor de anemie prin carenta de fier. Consultul la medic este deosebit de important, deoarece acesta trebuie sa gaseasca cauza exacta a anemiei, care poate sa nu fie dieta necorespunzatoare, ci anumite boli, dupa cum am precizat mai sus.

DOANDES FLORINA MARINELA
Medic rezident pediatru